Despre citirea Sfinţilor Părinţi

  •  Tovărăşiile şi societatea au o mare înrâurire asupra omului. Fă-te părtaș Sfinților încă de acum

Tovărăşiile şi societatea au o mare înrâurire asupra omului. Tovărăşia şi apropierea unui învăţat aduce multă ştiinţă, a unui poet multe gînduri şi simţiri înalte, a unui călător multe cunoştinţe despre ţările străine, despre obiceiurile şi datinile altor popoare. E limpede: tovărăşia şi apropierea Sfinţilor aduc sfinţenie. Cu cel cuvios, cuvios vei fi, şi cu bărbatul nevinovat, nevinovat vei fi, şi cu cel ales, ales vei fi (Psalmi XVII, 26, 27).

Fă cunoştinţă cu Sfinţii încă de pe acum din vremea vieţii pămînteşti, pe care Scriptura nici măcar nu o numeşte viaţă, ci pribegie. Vrei ca în cer să te numeri în obştea lor, vrei să fii părtaş al fericirii lor? Fă-te părtaş al lor încă de pe acum. Cînd vei ieşi din casa trupului, te vor primi la ei ca pe un cunoscut, ca pe un prieten (Luca XVI, 9).

Nu este prietenie mai apropiată, nu este legătură mai strânsă decît legătura unirii în cuget, a unirii în simţiri, a unirii în ţeluri (1 Corinteni 1, 10). Însuşeşte-ţi gândirea şi duhul Sfinţilor Părinţi prin citirea scrierilor lor. Sfinţii Părinţi au atins ţelul: mântuirea. Şi tu vei atinge acest ţel prin mersul firesc al lucrurilor. Fiind într-un cuget şi într-un suflet cu Sfinţii Părinţi, te vei mântui.

Cerul i-a primit pe Sfinţii Părinţii în fericitele sale sânuri. Prin acest fapt, el a dat mărturie că gîndurile, simţirile şi faptele Sfinţilor Părinţi îi sînt plăcute. Sfinţii Părinţi şi-au zugrăvit gândurile, inima şi lucrarea în scrierile lor. Asta înseamnă că scrierile Părinţilor sunt călăuză nerătăcită către cer, mărturisită de cerul însuşi.

Toate scrierile Sfinţilor Părinţi sînt alcătuite sub insuflarea sau înrîurirea Sfântului Duh. Minunată este conglăsuirea lor, minunată este ungerea lor de sus! Cel care se călăuzeşte după ele are drept călăuză, fără îndoială Duhul Sfînt.

  • Povăţuitorii duhovniceşti s-au împuţinat, citirea scrierilor Părinţilor a devenit călăuza de căpetenie pentru cei ce doresc să se mîntuiască

Toate apele pămîntului se revarsă în ocean şi poate că oceanul este izvorul tuturor apelor pămîntului. Toate scrierile Părinţilor se reunesc în Evanghelie, toate amintesc de ea, ca să ne înveţe a împlini întocmai poruncile Domnului nostru Iisus Hristos; izvorul şi sfîrşitul lor, al tuturor, e Sfînta Evanghelie.

Sfinţii Părinţi ne învaţă cum să ne apropiem de Evanghelie, cum s-o citim, cum să o înţelegem aşa cum trebuie, ce ajută şi ce împiedică înţelegerea ei şi ca atare, la început, citeşte mai mult scrierile Sfinţilor Părinţi; iar după ce acestea te vor învăţa cum să citeşti Evanghelia, citeşte cu precădere Evanghelia. Să nu socoţi că-ţi e de ajuns numai citirea Evangheliei, fără citirea Sfinţilor Părinţi! Acesta e un gînd trufaş, primejdios. Mai bine să te aducă la Evanghelie Sfinţii Părinţi ca pe un fiu iubit, ce a fost pregătit pentru aceasta prin scrierile lor.

Mulţi, toţi care i-au lepădat nebuneşte şi cu trufie pe Sfinţii Părinţi, care s-au apropiat nemijlocit, cu îndrăzneală oarbă, cu minte şi inimă necurate de Evanghelie, au căzut în rătăcire pierzătoare. Pe aceştia i-a lepădat Evanghelia: ea îi îngăduie la sine numai pe cei smeriţi.

  • Din citirea Sfinților Părinţi deprindem adevărata înţelegere a Sfintei Scripturi, credinţa dreaptă, vieţuirea după îndreptarul poruncilor evanghelice

Citirea cărţilor Părinţilor e maica şi împărăteasa tuturor virtuţilor. Din citirea cărţilor Părinţilor deprindem adevărata înţelegere a Sfintei Scripturi, credinţa dreaptă, vieţuirea după îndreptarul poruncilor evanghelice, adînca cinstire pe care se cuvine să o avem faţă de ele: într-un cuvînt, mîntuirea şi desăvîrşirea creştină.

După ce povăţuitorii duhovniceşti s-au împuţinat, citirea scrierilor Părinţilor a devenit călăuza de căpetenie pentru cei ce doresc să se mîntuiască şi chiar să atingă desăvîrşirea creştină.

Cărţile Sfinţilor Părinţi, aşa cum spune unul dintre ei, asemenea sunt unei oglinzi: privind în ele cu luare aminte şi ades, sufletul poate să-şi vadă toate neajunsurile. Iarăşi: aceste cărţi sînt asemenea unui loc plin de leacuri; în el, sufletul poate să afle doctoria mântuitoare pentru fiecare dintre bolile sale.

Grăit-a Sfîntul Epifanie al Ciprului: „Şi singură vederea cărţilor creştineşti mai pregetători spre păcat ne face pe noi şi către dreptate ne îndeamnă să ne ridicăm.”

  • Sfinții Părinți trebuie citiți cu râvnă, luare-aminte și statornicie. Fiecare să citească scrierile potrivite cu modul său de viață

Pe Sfinţii Părinţi trebuie să-i citim cu rîvnă, cu luare-aminte şi în chip statornic: vrăjmaşul nostru nevăzut, care urăşte glasul adeverinţei (Pilde 11, 15), urăşte acest glas mai ales cînd el vine din partea Sfinţilor Părinţi. Acest glas dă în vileag meşteşugurile vrăjmaşului nostru, viclenia lui, descoperă cursele lui, felul în care lucrează el: drept aceea, vrăjmaşul se înarmează împotriva citirii Sfinţilor Părinţi prin felurite cugetări trufaşe şi hulitoare; se străduieşte să-l arunce pe nevoitor în vîrtejul grijilor deşarte, ca să-l abată de la citirea cea mîntuitoare, îl luptă prin trîndăvie, plictiseală, uitare. Din acest război împotriva citirii Sfinţilor Părinţi trebuie să ne dăm seama cît de mîntuitoare armă este ea pentru noi şi cît o urăşte vrăjmaşul.

Fiecare să citească din Sfinţii Părinţi ceea ce se potriveşte cu felul său de viaţă. Pustnicul să-i citească pe Părinţii care au scris despre liniştire; monahul care vieţuieşte în chinovie, pe Părinţii care au scris povăţuiri pentru viaţa chinovială; creştinul care trăieşte în lume, pe Sfinţii Părinţi ce şi-au rostit poveţele pentru tot creştinul îndeobşte. Fiecare, în orice tagmă s-ar afla, să culeagă belşug de povăţuire din scrierile Părinţilor. Este neapărat trebuincioasă citirea potrivită cu felul de viaţă al fiecăruia. Altminteri, ne vom umple de gînduri chiar dacă sfinte, însă de neîmplinit cu fapta, care stîmesc o lucrare neroditoare doar în închipuiri şi în dorinţe; faptele cucerniciei care se potrivesc cu felul tău de viaţă îţi vor scăpa din mîini. Pe lîngă faptul că vei deveni un visător sterp, gîndurile tale, aflîndu-se în neîncetată împotrivire cu faptele, negreşit vor naşte tulburare în mintea ta, iar în purtarea ta, nehotărîre; iar această tulburare şi această nehotărîre sînt apăsătoare şi vătămătoare pentru tine însuţi şi pentru cei din jurul tău. Necitind după rînduiala cuvenită Sfînta Scriptură şi pe Sfinţii Părinţi, lesne te poţi abate de la calea mîntuitoare în hăţişuri de netrecut şi prăpăstii adînci, ceea ce s-a şi întîmplat cu mulţi. Amin.

 

Despre păzirea de cărţile care cuprind învăţături mincinoase

Iarăşi îţi aduc, fiu credincios al Bisericii de Răsărit, cuvînt de sfat nemincinos şi bun. Acest cuvînt nu e al meu: este cuvântul Sfinţilor Părinţi. De la ei vin toate sfaturile mele. Păzeşte-ţi mintea şi inima de învăţătura mincinoasă. Nu vorbi despre creştinism cu oameni molipsiţi de învăţături mincinoase; nu citi cărţi despre creştinism scrise de dascăli mincinoşi. Adevărul se află în tovărăşia Duhului Sfînt: El este Duhul Adevărului. Minciuna o însoţeşte şi o ajută duhul diavolului, care este minciună şi părintele minciunii.

Cel ce citeşte cărţile dascălilor mincinoşi intră negreşit în părtăşie cu duhul viclean şi întunecat al minciunii. Lucrul acesta să nu ţi se pară ciudat şi de necrezut: aşa spun răspicat luminătorii Bisericii, Sfinţii Părinţi. Dacă în mintea şi sufletul tău nu este scris nimic, Adevărul şi Duhul să scrie în ele poruncile lui Dumnezeu şi învăţătura Lui duhovnicească.

De ţi-ai îngăduit a-ţi mîzgăli de tot tablele sufetului cu felurite cugete şi întipăriri neduhovniceşti, fără a lua aminte cu înţelepciune şi fereală: „Cine e scriitorul, ce scrie el?”, curăţă cele scrise de scriitori străini, curăţă prin pocăinţă şi lepădarea a tot ce este împotrivitor de Dumnezeu. Să scrie pe tablele tale doar degetul lui Dumnezeu.

Pregăteşte pentru acest scriitor minte şi inimă curată, vieţuind cu evlavie şi întreagă înţelepciune: atunci, rugîndu-te tu şi citind sfinţitele cărţi, pe nebăgate de seamă şi în chip tainic se va scrie pe tablele sufletului tău legea Duhului.

Nu-ţi este îngăduit să citeşti alte cărţi despre religie decît cele scrise de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii Soborniceşti a Răsăritului. Acest lucru îl cere Biserica de Răsărit de la fiii săi. Iar dacă gândeşti altfel şi socoţi porunca Bisericii mai puţin întemeiată decât socotinţa ta şi a celorlalţi de un cuget cu tine, atunci nu mai eşti fiu al Bisericii, ci judecător al ei. Mă numeşti mărginit, neluminat îndeajuns, rigorist? Lasă-mă în mărginirea şi în celelalte neajunsuri ale mele: voiesc mai bine a rămâne, cu toate aceste neajunsuri, fiu al Bisericii de Răsărit, decât ca, având toate părutele calităţi, să mă fac mai deştept decât ea şi, ca atare, să-mi îngădui a nu-i da ascultare şi a mă despărţi de ea. Adevăraţilor fii ai Bisericii de Răsărit le va face plăcere glasul meu. Aceştia ştiu că cel care voieşte a primi înţelepciunea cerească trebuie să lepede înţelepciunea sa pământească, oricît de mare ar fi ea, să o lase deoparte, să o taie, s-o recunoască drept nebunie, aşa cum este ea de fapt (1 Corinteni 3, 19).

Înţelepciunea pămîntească este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu: ea legii lui Dumnezeu nu se supune şi nici nu poate (Romani 8, 7). Dintru început aceasta este firea ei; aşa va şi rămîne pînă ce va lua sfîrşit, când pămîntul şi lucrurile de pe dînsul, iar dimpreună cu ele şi înţelepciunea pămîntească, vor arde (2 Petru 3, 10). Sfânta Biserică îngăduie citirea cărţilor eretice numai acelor mădulare ale sale care au mintea şi simţirile inimii vindecate şi luminate de Sfântul Duh, care pot deosebi întotdeauna între adevăratul bine şi răul ce se preface a fi bine şi se ascunde sub chipul adevărului.

Marii bineplăcuţi ai lui Dumnezeu, care au cunoscut neputinţa cea de obşte a tuturor oamenilor, s-au înfricoşat de otrava eresului şi a minciunii. Ca atare, ei au fugit cu toată râvna de împreună vorbirile cu oamenii molipsiţi de învăţăturile cele mincinoase şi de citirea cărţilor eretice. Având înaintea ochilor căderea preaînvăţatului Origen, a lui Arie cel iscusit în certuri, a lui Nestorie cel bun de gură şi a altor bogaţi în înţelepciunea acestei lumi, ce au pierit din pricina nădăjduirii în sine şi a părerii de sine, ei au căutat mîntuirea şi au aflat-o în fuga de învăţăturile mincinoase, în ascultarea faţă de Biserică pînă şi în amănuntele cele mai subţiri.

Păstorii şi dascălii cei purtători de Duh şi sfinţi ai Bisericii nu citeau scrierile ereticilor celor hulitori de Dumnezeu decât siliţi de nevoia de neînlăturat a întregii obşti creştine. Prin cuvîntul lor plin de putere, cuvînt duhovnicesc, ei au înfierat rătăcirile, au vestit tuturor fiilor Bisericii primejdia ascunsă în scrierile eretice sub numele frumoase ale sfinţeniei şi evlaviei.

Eu şi cu tine însă trebuie să ne păzim neapărat de citirea cărţilor alcătuite de dascăli mincinoşi. Oricine a scris despre Hristos, despre credinţa şi duhovnicia creştină fără să fie mădular al Bisericii de Răsărit, singura sfîntă, poartă numele de dascăl mincinos. Spune-mi, cum este cu putinţă să-ţi îngădui a citi orişice carte, cînd fiecare carte pe care o citeşti te poartă încotro voieşte, te înduplecă să crezi în tot lucrul pentru care îi face trebuinţă încuviinţarea ta, să te lepezi de tot ce are ea nevoie să lepezi?

Experienţa arată cît de pierzătoare sînt urmările citirii fără dreaptă socotinţă. Printre fiii Bisericii de Răsărit cîte idei despre creştinism nu putem întîlni din cele mai tulburi, mai greşite, mai potrivnice învăţăturii Bisericii, mai defăimătoare ale acestei sfinte învăţături, idei însuşite prin citirea cărţilor eretice!

Nu te mîhni, prietene, pentru preîntîmpinările mele, care sînt insuflate de faptul că îţi doresc binele cel adevărat. Tatăl, mama, dascălul bun nu se înfricoşează, oare, pentru pruncul nevinovat şi fără experienţă, atunci cînd el vrea să intre într-o cameră unde printre lucruri bune de mîncat se află otravă multă?

Moartea sufletului e mai de plîns decît moartea trupească: trupul mort are să învieze şi adeseori moartea trupului se face pricină de viaţă sufletului; dimpotrivă, sufletul omorît de rău este jertfă a morţii veşnice, iar el poate fi omorît de orice gînd care cuprinde vreun fel de hulă împotriva lui Dumnezeu, pe care cei neştiutori nu-l bagă nicidecum de seamă.

   Va fi o vremea proorocit Sfîntul Apostol, cînd învăţătura cea sănătoasă nu o vor primi, ci după poftele lor îşi vor alege lor învăţători să le răsfeţe auzul, şi de la adevăr îşi vor întoarce auzul, iar către basme se vor pleca (2 Timotei 4, 3-4).

Nu te lăsa înşelat de titlurile răsunătoare ale cărţilor care făgăduiesc să-i înveţe desăvîrşirea creştină pe cei ce încă au nevoie de hrana pruncilor; nu te lăsa înşelat nici de podoaba cea din afară a cărţii, de vioiciunea, puterea, frumuseţea stilului, nici de faptul că autorul ar fi, pasămite, sfînt, care şi-a dovedit sfinţenia prin numeroase minuni (aluzie, probabil, la „sfinţii” apuseni ca Francisc din Assisi n. tr.).

Învăţătura mincinoasă nu se dă înapoi de la nici o născocire, de la nici o înşelăciune ca să dea basmelor sale înfăţişarea adevărului şi astfel să otrăvească mai lesne sufletul cu ele. Învăţătura mincinoasă este deja, în sine, înşelare. Ea amăgeşte, înainte de cititor, pe scriitor (2 Timotei 3, 13). Semnul după care recunoaştem că o carte e cu adevărat folositoare de suflet este că a fost scrisă de un sfînt scriitor, mădular al Bisericii de Răsărit, încuviinţat şi recunoscut de Sfînta Biserică. Amin.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Experienţe Ascetice, pag.90-95,  Editura Sophia Bucureşti, 2008)

Anunțuri